Din seria comorilor traduse de Lavinia Braniște pentru Cartier Codobelc, dramatismul Prințului fericit de Oscar Wilde a captivat-o pe Teodora (4 ani și 7 luni acum) la fel de mult ca Trandafirul și privighetoarea. Când ceva o captivează, îmi cere să îi citesc cartea "pe toată" câteva seri la rând, dacă se poate și de două ori la rând în aceeași zi. Coperta cu lacrimi e sigur punctul de atracție, căci trebuie să afle de ce plânge prințul și cum adică e fericit.
O lectură plăcută, intensă, cu sufletul la gură. Rândunelul, pasărea care nu mai apucă să plece în țările calde și rămâne alături de prinț ca să învețe despre grija față de aproape, ne-a dus cu gândul la Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele al lui Matei Vișniec. Altruismul și sacrificiul de sine romantic al unei statui de la 1888 sunt la fel de actuale ca mărinimia contemporană a omului de zăpadă: a te dărui pe tine însuți pentru binele celui în nevoie, până la sacrificiul suprem - moartea, totul sub privirea și în imaginea curată despre viață a copiilor.
Ilustrațiile Ancăi Smărăndache sunt admirabile, cu detalii care o fac pe Teodora să tot dea pagina înapoi să mai analizeze și să întrebe câte ceva. Dar cum să vorbească o statuie? Cum s-a urcat așa de sus? Cum? I-a scos ochiul? Chiar? Și cum mai vede? Inima de plumb și pasărea moartă de pe ultima pagină încheie lista detaliilor de analizat.
Povestea are un imens potențial de inițiat discuții și activități cu copiii, atât acasă, cât și în clasă.
Vă las mai jos și o animație realizată în 1974 de Michael Mills și Potterton Productions, în limba engleză. Pentru că are textul integral, la fel ca ediția publicată de Cartier Codobelc, se poate viziona în paralel, concomitent cu lectura în limba română. Bucurați-vă!