Aceasta este prima carte pentru copii la care am plâns. Am plâns așa de mult că nu pricepeau fetele de ce citim o carte la care se plânge. Mama, plângi? Dar dacă asta e o carte frumoasă, atunci de ce să plângi? Căsuța de pe un deal însorit cu livadă e construită de o familie de oameni gospodari și lăsată moștenire pentru a nu fi dărâmată niciodată.
Desigur, subiectul casei este unul sensibil pentru mine. Cum stăm în chirie și în afară de chirie nu mai există vreun alt loc pe lumea asta pe care să-l numesc acasă, da, statornicia și intenția pecetluită de a nu înstrăina Căsuța, așa cum începe povestea Virginiei Lee Burton, m-au mișcat.
Povestea urmărește pas cu pas procesul de urbanizare, trecând, de la o pagină la alta, prin vignete ilustrate delicat, de la viața liniștită cu ritmul naturii la țară, la aglomerația prăfuită și zgomotul neobosit din oraș. O casă zdravăn construită stă martor transformărilor civilizației, stă pe loc până aproape să se sufoce. Se poate să reziste ea unei asemenea cotropiri sau, de undeva, o minune o mai poate salva?
Căsuța este apărută la editura Cartea Copiilor în 2015, în traducerea Andreei Demirgian.