Anul acesta ne-am întors de la Filit cu o carte pentru copii din care citisem deja jumătate la raftul Cărturești din cortul Casei Filit, scrisă de Cosmin Perța și ilustrată de Andrei Gamarț, mai întâi din picioare, apoi așezându-ne pe jos. Anisia și uneltele fermecate, destinată copiilor peste 8 ani, și prima dintr-o serie de trei povestiri apărute în colecția Polirom Junior, ne-a prins curiozitatea începând cu povestea unei fetițe curajoase, spusă prin vocea unei scoici. Să ne spună o scoică o poveste nu am mai pățit până acum, așa că noutatea le-a ținut urechile ciulite Teodorei și Ecaterinei chiar și de-a lungul frazelor mai grele sau expresiilor la care trebuia să mă opresc să explic.
Într-un du-te vino de captat și pierdut atenția (capitolele devin ușor greoaie și anumite cuvinte cred că îi pot pune în dificultate și pe micii cititori autonomi), imediat ce dai pagina un nou element sau schimbare de situație te stârnește să citești mai departe. Ne-a prins dorința arzătoare a Anisiei de a-și găsi fratele pierdut, pe Vladimir, ca-n toate poveștile cu copii orfani care-și caută un drum în lume, la fel ca și misiunea unui alt personaj - Paul, de a-și găsi mama capturată de oamenii răi într-un lagăr de muncă forțată.
Ne-am transportat de câteva ori în miezul piersicii uriașe a lui Roald Dahl, unde un James neînfricat coordona salvarea prietenilor săi, pe care avea să îi cunoască de-adevăratele pe parcursul lungii lor călătorii. Anisia are un rol oarecum similar, puterea prieteniei fiind cea care o ajută să treacă de obstacole și să-și domine colegii de drum cu intuiția și stăpânirea de sine în a lua deciziile corecte pentru ea și camarazii săi. La fel ca și în James și piersica uriașă, povestea este presărată de momente de poezie, un calamar poet alăturându-se grupului ca ghid prin mare și vorbindu-le în versuri.
Dacă sunteți în căutarea unei cărți pline de acțiune și motivații nobile precum protejarea planetei și a resurselor ei, Anisia vă poate fi un ghid de nădejde.
Am rămas cu o listă de subiecte de cercetat pornind de la carte, cum ar fi: Groapa Marianelor, cum fac pipi scoicile, palatul Versailles, branhii, magmă, Platon, epurare și ce se întâmplă dacă nu schimbi apa din borcan a unei viețuitoare marine.
O recomandăm pe Anisia, însă copiilor mai mărișori pentru care conexiunile cu concepte istorice (securitate, rezistență, colonie), precum și salturile narative care te trec din prezent în trecut și înapoi, sunt mai ușor de receptat, lăsându-i astfel să plonjeze prin text spre a afla cum ar putea planeta să devină mai curată și mai sigură pentru viitor.
Cartea o găsiți pe site-ul Polirom, dacă vă grăbiți până pe 1 noiembrie 2024, la o reducere substanțială.
Mai urmează Anisia şi manuscrisul mistic și Anisia şi oceanul de uitare pe care le-am pus deja pe lista de lecturi.


